Selectează o Pagină

Suplacu de Barcău

              Comuna Suplacu de Barcău este situată în partea de Nord – Est a județului Bihor, la limita cu județul Sălaj, în Nordul pantei Vestice a Munților Apuseni, la marginea Munților Plopiș, ramificație care poartă denumirea de Munții de Aramă, unde râul Barcău, ieșind din strâmtorile defileului de la Marca județul Sălaj, curge spre câmpie. Comuna este situată pe terasele din stânga râului Barcău, se întinde pe o suprafață de 45 km², deținând 0,6% din suprafața județului. Centrul de comună reprezintă poarta de intrare în județul Bihor.

             Pe valea Barcăului găsim numeroase lunci care sunt inundate periodic de revărsarea apelor Barcăului. Înalţimea cea mai mare din cadrul comunei este de 671m şi este reprezentată de vârful Huta Boiovski, la hotarul cu comuna Șinteu, județul Bihor. Suprafața împădurită este de 10% din teritoriu.

             Distanța de la centrul de comună până la reşedinţa judeţului, municipiul Oradeaț este de 76 km. Cel mai apropiat oraş din județul Bihor este Marghita, situat la 20 km distanţă de centrul de comună. În partea opusă, cel mai apropiat oraş este Șimleul – Silvaniei, judeţul Sălaj, situat la 25 km.

            Atestarea locuirii acestor meleaguri se pierde în negura veacurilor, urme ale perenitaţii datând din neolitic. Aşezarea neolitică de la Suplacu de Barcău este prima şi unica cercetată exhaustiv în judeţul Bihor, permițând cunoaşterea aprofundată a structurii şi evoluţiei unui grup cultural bine individualizat în cadrul descoperirilor contemporane, care a fost denumit Grupul Suplacu de Barcău.

            Aşezarea neolitică a fost semnalată cercetătorilor de la Muzeul Țării Crişurilor de către Salanki Emeric. Acesta a donat colecţiei Muzeului materialul arheologic colectat din zona malului râului Barcău. Cercetările au demarat în punctul Corau I, în anul 1973. Atunci au fost descoperite locuinţe, obiecte din ceramica şi unelte de piatră șlefuite. Bogăţia materialelor scoase la lumină în urma cercetărilor, trăsăturile specifice de modelare şi decorare a ceramicii, adevărată industrie de producere a uneltelor din piatră șlefuită, au dus la definirea grupului cultural Suplac ca un grup aparte din complexul cultural cu ceramică pictată şi încizată ce gravitează în jurul Munţilor Apuseni, grup înrudit şi contemporan cu grupul Iclod din Valea Someşului.

               Izvoarele istorice medievale pomenesc, la diferite date, localităţile aparținătoare comunei, ceea ce înseamnă că erau întemeiate cu mult înaintea atestării. Iată câteva menţiuni documentare referitoare la localităţile comunei: Localitatea Suplacu de Barcău este atestată documentar pentru prima dată în socotelile de dâjma ale Episcopiei Romano – Catolice din Oradea în anii 1291 – 1294, cu denumirea ,,Villa Zeplac ” . Toponimicul este un mister, circulând variante care leagă numele aşezării de presupusul nume al unui principe dac, ştiută fiind apropierea aşezării de cetatea dacică de la Marca – Suplac. Denumirea actuală în limba maghiară a localităţii Suplacu de Barcău explică faptul că toponimic, localitatea era legată de râul Barcău prin aşezarea sa geografică într – un ,,loc frumos” (Szeplak= loc frumos, în maghiară) pe Barcău.

              Este situată în partea de Nord – Est a judeţului Bihor, pe valea râului Barcău, în aval la 3 km de defileul epigenetic al acestuia de la Marca. Marginile de Nord – Est şi Est ale localității sunt flăncate de cele ale comunei Marca din judeţul Sălaj, marginile Vestice şi Sud – Vestice de hotarele satelor: Balc, Dolea, Foglas şi Valea Cerului. Vatra actuală a localităţii este situată pe terasele din stânga râului Barcău.

             Borumlaca este atestat documentar în anul 1327. Vilcelele atestat documentar în anul 1785 – 1786. Valea Cerului este atestat documentar în perioada 1785 – 1786, iar Dolea în 1905. În urma studiilor sociologice efectuate, s-a constatat că primii locuitori ai satului Dolea provin din zona actualului oraș Mezokovesd din Ungaria. Din aceasta cauză, dupa anul 2000 s-a stabilit o relație de prietenie între cele două localități, concretizată prin vizite reciproce și schimburi culturale între comuna Suplacu de Barcău și orașul ungar Mezokovesd. Foglas a fost atestat documentar în anul 1916.