Selectează o Pagină

Roşiori

Prin partea nordică a Bihorului pătrund două râuri în judeţ. Amândouă râuri izvoresc în judeţul Sălaj. Râul Barcău pătrunde prin povârnişul estic al Munţilor Plopiş, sub Tiszatelke şi deasupra Ciucei, adunând toate pârâiaşele în drum. Denumirea ei a apărut prima dată în înregistrările din Oradea, în anul 1213 ca şi BERUCHYON. Denumirea râului provine din cuvintele „berek” şi „ jó”. „Berek” înseamnă o pădure aflată pe un sol umed de pe o coastă, iar „ jó” înseamnă râu, în limba maghiară medievală.

Afluentul cel mai important al Barcăului se numeşte Ier. Izvore şte în pădurea Sechereş în vestul Supurului de Jos. Valea lui se situiază mai jos decât a Barcăului, şi atinge câmpia la Hotoan iar la Sălacea intră în judeţul Bihor. De aici curge spre sud-vest, sub dealurile din Érmellék. Curge ? A lenevit, mai bine zis; a stat întins ca şi o rovină sau o mocirlă! Folosesc timpul trecut, pentru că azi a rămas din el doar canalul şi rămăşiţele umplute ale râului mort, teritoriul înnămolit, plin de plante.

Solul regiunii Érmellék s-a format la încălzirea după era glaciară. Gheaţa şi zăpada topită s-au prăvălit din munţi cu o forţă uriaşă, dar cănd au pătruns pe câmpie, s-au potolit şi s-a depus un strat de pietriş, nisip şi aluviuni, s-au umplut albiile, astfel râul a curs prin mai multe braţe cotite, s-a aşternut larg şi s-a împotmolit pe teritoriile mai plate. În asemănare cu râul Barcău, înclinaţia afluentului Ier de la Sălacea până în Pocsaj e doar 18 cm/km.

Roşiori se află pe ultimul creştet al dealurilor din Érmellék. Sub el se află un teritoriu vast, plat, era pătruns doar de adânciturile mlăştinoase, cu apă şi de lunci inundabile până când le-au desecat şi le-au apărat de inundaţii.

Denumirea satului a apărut prima dată în înregistrarea episcopală de zecime între 1291 şi 1294 ca şi: VILLA DRUG, NOGDURUGFELEGHÁZ. Dualitatea: Dorogfalva, Nagydorogfélegyháza ne lasă cu impresia că satul s-a format mult mai devreme de această primă menţionare.

Denumirea aşezării poate fi explicată în mai multe feluri. Din punctul de vedere etimologic, satul a ars împreună cu biserica sa, a rămas doar o jumătate dintr-o casă şi de aici vine denumirea „fél (egy) ház” . Acest eveniment trist chiar s-a şi întâmplat; la 14 iulie, 1784 a izbucnit un incendiu la amiază care a fost intensificat de un vânt puternic din nord. Biserica cu turnul, parohia şi 26 gospodării au ars.

După o altă explicaţie etimologică tătarii au ars satul în totalitate în anul 1241, a rămas în viaţă doar o populaţie pentru o jumătate de biserică. Există mai multe explicaţii şi ipoteze ştiinţifice despre denumirea aşezării.

Trecutul Roşiorului de târguşor haiduc este dovedit de o înregistrare din 1862. Notarul Kovács Endre, care a strâns un material pentru Pesty Frigyes (1823-1889), colectorul denumirilor de localităţi din întreaga ţară, a enunţat următoarele: Roşiori a fost cândva târguşor şi are o ştampilă cu inscripţia din 1630: ȘTAMPILA ORAȘULUI ROȘIORI.

Roşiori Bihor se află lângă drumul naţional 19 Oradea – Satu Mare, la o distanţă de 25 de kilometri de municipiul Oradea. Din punct de vedere administrativ comuna se compune din trei localităţi: Roşiori Bihor, Vaida şi Mihai Bravu.

Datorită aşezării colinare şi a solului, teritoriul comunei Roşiori este ideal pentru cultivarea diferitelor specii de vii. Comuna aparţine bazinului hidrografic al Barcăului şi al Văii Ierului. În localitatea Roşiori există din punct de vedere onomastic şi etimologic un număr considerabil de denumiri de locaţii. Doar informativ câteva dintre ele: strada Oraşul Masculilor (într-o vreme au născut doar băieţi în regiunea respectivă). Pe dealul cu numele Tureac de izmene cândva a fost cultivată vie. Dealul, după părerea lingviştilor, a primit numele după forma pământului.

Numele dealului Îmi pare rău se referă la faptul că, proprietarul acestui teren nu a avut succes cu produsul agricol cultivat pe pământul respectiv. Terenurile care încep pe partea nordică a localităţii ating reţeaua hidrografică a Văii Ierului.

Vaida se află lângă drumul naţional Oradea – Satu-Mare, la o distanţă de 4 km de la intersecţia spre Roşiori. Din punct de vedere administrativ Vaida formează împreună cu Mihai Bravu şi Roşiori o comună. În secolul XIII a purtat numele Wojvoda. O vreme a fost proprietatea familiei Dobozy. După incendiul de Crăciun, în biserică, în urma renovării în anul 1999, au fost găsite ruinele bisericii din secolul XII şi XV. Dintre ruinele găsite este interesant o ruină de stil roman şi o rotundă.

Mihai Bravu este o localitate de colonişti. Este situată în partea sudică a localităţii Roşiori. Cele două localităţi sunt separate doar de o singură stradă. În anii 1920 optzeci de familii din Beiuş au primit loc de casă pe fosta moşie a familiei Esterházy.