Selectează o Pagină

Curtuișeni

         Curtuișeni este localitatea cea mai nordică din județul Bihor, fiind situată la o distanţă de 70 km de municipiul Oradea. Comuna Curtuișeni este așezată pe partea stangă a Drumului Naţional DN19 ( Oradea – Satu Mare), având o suprafaţă de 6.937 hectare si o populaţie stabilă de 3.878 locuitori. Este constituită din satele: Curtuișeni și Vașad .

         Din punct de vedere geologic, se remarcă orizonturi tinere la suprafaţa, de vârstă cuaternar (nisip, argile) sau chiar din holocen (nisip şi pietrişuri), iar Panonianul apare pe suprafaţă numai în zona dealurilor Crasnei şi Barcăului. Ca şi în celelalte părţi ale Câmpiei de Vest, şi în zona Ierului au avut loc mişcări de subsidenţă în pleistocen, dar intensitatea acestora a rămas sub cele din Câmpia Ecedului (unde a continuat procesul şi în holocen), care, datorită acestor mişcări, a captat dinspre culoarul Ierului râurile Someş şi Crasna (Enciclopedia Geografică a României – 1982).

          Comuna Curtuiuşeni (Erkortvelyes) şi-a primit numele, în parte, datorită faptului că odinioară în această zonă erau plantaţi mulţi peri, iar pe de altă parte pentru că aparţine zonei văii Ierului ( Érmelék). Pe scurt, numele ei provine din Kőrtvélyes – kőrtés = cultură de peri. Comuna era o zonă locuită încă din epoca de piatră, dovadă fiind obiectele de piatră şi bronz ( 2000-800 i.e.n.) găsite pe colina numită Égetőhegy, care era un tumul, loc de îngropare prin incinerare sub formă de movilă, folosit şi de celţi şi de huni, după cum a demonstrat arheologia.

           Primii moşieri ai comunei au fost cei din neamul Balog, Semjen. Primele însemnări istorice datează din anul 1342, de unde putem trage concluzia că aşezarea a fost întemeiată după năvălirea tătarilor. În jurul anului 1300, comuna aparţinea familiei Kállay din neamul Balog, Semjén. Pe vremea regelui Ştefan cel Sfânt, Săbolciu se întindea între Tisa şi Crasna, incluzând şi comuna Curtuiuşeni, care era, ca unitate teritorială, un cătun. În 1342 familia Kállay cedează fiilor lui Büksi Czudor Domokos o parte din domeniu, ca zestre pentru fetele lor. În timpul domniei regelui Ludovic cel Mare, conducerea pentru Satu-Mare şi Săbolciu era în mâinile lui Czudor Péter. La sfârşitul sec. XIV familiile Károlyi şi Czudor intră în conflict – familia Károlyi a ocupat teritoriul comunei şi al abaţiei lui Czudor Gőrgy.

          Distanţa temporală dintre distrugerea aşezării de la Kápolnahegy (1241) şi formarea comunei (1242) atestă faptul că vechea aşezare locuită era cea de la Kápolnahegy, aflată pe terenul ce figurează în CF sub nr. 1776, 1777, asemănător cu Bánszáláshegy, din apropiere. Ideea de szálás – szálás = casă, adăpost – sugerează o localitate, multe denumiri de sate având în componenţa lor acest cuvânt. Bánszáláshegy era probabil o aşezare din vremea ocupării maghiare a teritoriului (896-900) sau de la începutul sec. X, aparţinând unui neam din perioada Árpád.